Naşule, năşuţule,
Ce mai faci, drăguţule?
Că de cînd nu ne-am văzut,
Multă vreme a trecut.
Şi de cînd m-am depărtat,
Dor mai mare n-am aflat.
Dor de sat, dor de toloacă,
Unde alergam la joacă!
Dor de codru, de izvoare,
De tril de privighetoare!
De cărări, de holm mi-i dor,
De nucarii din ponor!
De băboii din pîrău
Şi de nănăşelul meu!
Că nănaş mai mîndru nu-i
Pe coarja pămîntului!
Ah! ce drag îmi e cînd stăm
Amîndoi şi depănam
Vorbe pline, vorbe vechi
Ce plac bietelor urechi!
Amintiri ce mişcă-n noi
Pofte de-aventuri de soi!
Pe la iazuri de-a ne duce
Cu băieţii fraţi de cruce!
Langă tine, naşul meu,
Uit amarul cînd mi-i greu.
Că tu ştii ce-mi place mie,
Cum ştiu eu ce ţi-i drag ţie!
Doamne, cum de te-ai gîndit,
Că bine-ai mai nimerit:
Un năşel ca din poveşti
Pentru-un fin cum rar găseşti!
Ruslan Vascan,
12 iulie, 2009,
Chişinău