Tot ce-i frumos, e al meu.
...de ce nu m-as legana, daca trece vremea mea....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
….Mă vei bea până la fund...De ce nu? Cu toate că, dacă aş face-o eu, ar însemna să pun cruce pe însăşi esenţa a ceea ce sorb. Pe de altă parte, însă, te-aş simţi toată în mine. Şi atunci, de ce nu? Ai fi imensitatea, ce mi-ar umple golul sufletesc. Sau dulcele ce diminuiază amarul. Ori balsamul ce tămădueşte rănile...Sau femeia, ce mă iubeşte. Şi ce va urma? Dupa ce te voi bea? Ce voi găsi la fund? Mă voi linişti, sau voi începe iar să te caut? Un început are un sfîrşit, iar un sfîrşit naşte un nou început. Aflîndu-ne pe culmea unui val, savurăm momentul, ştiind prea bine, că în clipa ce urmează, ne vom pomeni în abis, ca apoi din nou să ne trezim pe culme...Ca să ma poţi iubi, trebue să mă urăşti, să mă urăşti, ca să mă poţi iubi...Şi dacă nu mă poţi urî, s-o facă alţii, tu în schimb iubeşte-mă! Cu uitare de sine...La nebunie...Dintr-o sorbitură...Pînă la fund...Şi apoi strigă, către cer, să-ţi fiu dat din nou! Exact cum o voi face şi eu… Stai. Şi dacă mă îmbăt, după ce te beau? Ei şi! Să fiu beat criţă! Iar când va veni timpul să mă bea şi pe mine Zeii la ospăţul lor, atunci vor simţi neapărat în mine gustul tău... Le vei plăcea, sunt sigur. Se vor întreba: Cum de un muritor de rînd a găsit ceea ce ei au perdut demult. Se vor întreba şi te vor căuta, pretutindeni, în ceruri, pe pămînt şi în afara lui, dar nu te vor găsi decât în mine. Fiindcă te-am băut eu... Te-am băut până la fund... Iubit-o, cum te simţi în mine?
... Stau uneori si ma gandesc, cate ocazii si momente interesante
ne ofera viata, momente pe care e destul sa intinzi mina si sa le prinzi...Noi
insa ce facem, in tentatia de a ne simti filosofi chibzuiti, si de a nu arata
intr-un mod nerespectuos si banuitor in fata celor ce ne inconjoara, alegem,
alegem pina ce ne trezim ca nu mai avem ce culege, pina ce cadem obositi de
atita alergat in urma trenului ( ce-l credeam asteptind, doar pe noi ), ca doar
odata cazuti,sa ne dam seama, cu un regret amarnic, ca el a plecat, a plecat
definitiv, ca am ratat ocazia, ce ni s-a dat. Si atunci nu mai vrem sa ne
ridicam, intrebandu-ne: la ce bun?-Sa-l mai vad odata cum pleaca? Ne dam
batuti... Doar putini, continua sa spere. Sa spere ca intr-o buna zi, acel
tren se va intoarce, mai bine zis, va trece din nou, si uite atunci, ATUNCI, ei
se vor urca neaparat in el. Interesant e, ca nici unul nu stie punctul
destinatiei adevarate, nici nu-si imagineaza, merita efortul sau nu? Nu ne
intereseaza, important e sa urcam,ca pe urma se va vedea! Si sa vezi cat de
interesant e mai departe. Odata urcati, uitam imediat lectia ce ni s-a dat
precedent, si iarasi incepem sa ratam: ratam opririle, trecem una, trecem alta,
ca abea la a treia sa ne intrebam: nu cumva trebuia sa cobor la prima? Si iar
incepem sa alegem, sa alegem, pina ce observam ca nu mai sunt nici opriri, si
de nevoe, coborim la ultima: sfirsitul vietii... Si acum rezume-ul: haideti, deci, sa alegem statia justa,sa coborim acolo unde se
contopesc inimile, unde se impletesc visurile, unde tot ce ne inconjoara,
exista doar pentru doi... Ion.
Cine ar putea sa-mi spuna,ce inseamna- a iubi?
Ce inseamna acel farmec, ce te poate coplesi,
Cu fantastica-i magie, cu mareata-i pasiune,
Ce iti da aripi, putere, sa patrunzi in alta lume.
Intr-o lume,care nu e divizata-n doua parti.
Unde binele si raul nu mai sunt extremitati.
Unde nu exista lege, precum ca ar trebui,
Sa iubim ce este bine, iar ce-i rau de-a nimici.
Doar aici gasesti placerea, care poate sa te doara
Si-o durere, dulce, blinda, ce in sufletu-ti coboara,
Doar aici o intelegi. Nu oricine poate sti,
Cum arata dragostea. Si cat nu s-ar stradui
S-o gaseasca cautind-o, in femei fara de mofturi,
Cu sini mari sau mici, cu corpuri
Voluptuase si suave, cu par scurt sau lung pe spate,
Cu figuri mladii, cu solduri fine si catifelate,
Cu buze trandafirii, dulci, ca mierea primaverii,
Cu ochi mari, adinci, in care poti vedea albastrul marii,
Cu mini gingase si calde, ce pot sa te netezeasca,
Cu priviri re sub sprincene, care stiu sa cucereasca…
Toate-acestea sunt frumoase si-s ca roua diminetii,
Care e ca diamantul, stralucind in multe fete.
Insa, vai! Cat de putin, a durat a ei splendoare,
Cum a disparut in iarba, la primul sarut de soare…
C-am aceias e povestea, c-am asa-i si cu iubirea,
De nu stii cum s-o primesti, ramai cu dezamagirea.
Deci sa nu iubesti, doar corpul, ce e ca un strop de roua,
Astazi e frumos si mindru, tinar ca o luna noua,
Mine, insa-i chip urit, garbovit si deplorat.
Eri ce-a fost o haina noua, azi i-un petic aruncat.
Eri erai dorit de oameni, astazi toti te-au parasit,
Stii de ce? Ca toata viata, tu doar
Ai uitat de existenta sufletului luminos,
Unicul, carui nu-i pasa, esti urat, sau esti frumos.
El nu stie ce e timpul, ce-i acea batrinete.
El nu moare, precum corpul, el e vesnic tinerete.
De aceia de doresti, o eterna fericire
Si de vrei, cu adevar, sa te-atingi de nemurire,
Uita de acele pofte, de-acele iubiri carnale,
Care nu-s decat iluzii, goale gauri infernale,
Fara licar de lumina, sentimente marginite,
Balsamate-n miruri fine si cu aur impletite.
Lasa-le prada uitarii, nu cata in urma lor,
Te asteapt-o alta lume, ce poarta numele- dor,
Dor de dragoste curata, dor de spirit, dor ceresc,
De-o iubire ne-ntinata intr-un sec amor trupesc,
Te asteapt-o lume, care nu e divizata-n parti,
Unde binele si raul, nu mai sunt extremitati,
Unde nu exista lege, precum ca ar trebui…
Dar cine-ar putea sa-mi spuna: ce inseamna – A IUBI???...
…Sunt singur si sufar din greu.
De fapt suntem doi- eu si Eu-l meu.
Dar El nu prea vorbeste cu mine,
Nustiu de ce? Sa-i fie rusine?
Se simte mai destept? Sau poate,
Deaceea ca nu-i dau dreptate?
Cateodata. Si tutusi ma simt bine,
Atunci cand din launtru-mi vine,
Si ma intreaba: ce mai fac?
Pe loc incerc sa-i fac pe plac,
Ca sa nu-l supar, si-i raspund:
Caut un loc sa ma ascund!
De cine sa te-ascunzi vrei, frate!
-De singuratate.
Si-nteleg c-am facut-o lata,
Vazindu-l ca pleaca indata.
Zadarnic il strig,
Ramin singur si mi-i frig…
Tremur si nu-nteleg, de ce?
In juru-mi e cald, iar eu tremur,
Si iar ca pe vremuri
Ramin singur si sufar din greu…
…De fapt suntem doi-
Eu si SUFLETUL meu.
Il chem sa vina,
De urit sa-mi tina.
Inchid ochii si-l astept s-apara,
Din adinca-i sa camara.
Astept si ma simt obosit.
Degiaba, probabil cu EU-mi s-a-ntilnit,
Si-a fost oprit…
E cald, iar mie mi-e frig…
Si-atunci incep
Opreste-ti sor-o ritmul!
Astimpara-ti bataia!
Caci iar singuratatea aprinsu-se-a vapaia.
Nu vezi ca iar cu mine-nceput-am sa vorbesc,
Ca iar nu vad realul, in sensul omenesc.
Ce singuratic sunt,cand EA nu-i langa mine.
Mi-e frig si singele-mi ingheata-n vine…
…Oclipa de-as putea, la pieptu-mi s-o lipesc,
Sa-i simt caldura, sa o netezesc,
Si sa ma incalzesc…
La focul sufletului EI.
Sa ma ating de-a lui scantei.
Sa ma inec in ochii EI,
Cea mai frumoasa din femei!
…Dar nu e, si ma infior.
Decat asa, mai bine… mor…
..Dar stai! De ce-as muri, la o adica?!
Ar insemna ca sa traesc mi-e frica?!
Imi place prea mult viata asta,
Ca sa o parasesc! Si basta!
Cu singuratatea amara,
Priveste afara-i primavara!
Pamantul parca se renaste,
Se-aude-un ocait de broaste.
Motanii se-ncalzesc la soare
Si ce frumos dau pomii-n floare!
..Nu mai sunt singur, e alta nuanta,
Sunt eu, iar alaturi SPERANTA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu