Ce e mai de preţ?

Viaţa e o iluzie,de fapt, la fel si frumuseţea fizică, dacă e să contăm doar pe ea,greşim amarnic... Cît de mult a durat farmecul florii, ce o ţineai in mîna?.. O mai ţii minte?.. Ai urmarit cum s-a ofilit?.. Sigur că nu! Nu e neaparat sa arăţi ca ea, ca sa fii iubit, încearcă să-i afli însăşi sensul existenţei si atunci frumuseţea-ţi devine eternă...păcat că nu întotdeauna, reuşim s-o facem...

Elixirul Zeilor

….Mă vei bea până la fund...De ce nu? Cu toate că, dacă aş face-o eu, ar însemna să pun cruce pe însăşi esenţa a ceea ce sorb. Pe de altă parte, însă, te-aş simţi toată în mine. Şi atunci, de ce nu? Ai fi imensitatea, ce mi-ar umple golul sufletesc. Sau dulcele ce diminuiază amarul. Ori balsamul ce tămădueşte rănile...Sau femeia, ce mă iubeşte. Şi ce va urma? Dupa ce te voi bea? Ce voi găsi la fund? Mă voi linişti, sau voi începe iar să te caut? Un început are un sfîrşit, iar un sfîrşit naşte un nou început. Aflîndu-ne pe culmea unui val, savurăm momentul, ştiind prea bine, că în clipa ce urmează, ne vom pomeni în abis, ca apoi din nou să ne trezim pe culme...Ca să ma poţi iubi, trebue să mă urăşti, să mă urăşti, ca să mă poţi iubi...Şi dacă nu mă poţi urî, s-o facă alţii, tu în schimb iubeşte-mă! Cu uitare de sine...La nebunie...Dintr-o sorbitură...Pînă la fund...Şi apoi strigă, către cer, să-ţi fiu dat din nou! Exact cum o voi face şi eu… Stai. Şi dacă mă îmbăt, după ce te beau? Ei şi! Să fiu beat criţă! Iar când va veni timpul să mă bea şi pe mine Zeii la ospăţul lor, atunci vor simţi neapărat în mine gustul tău... Le vei plăcea, sunt sigur. Se vor întreba: Cum de un muritor de rînd a găsit ceea ce ei au perdut demult. Se vor întreba şi te vor căuta, pretutindeni, în ceruri, pe pămînt şi în afara lui, dar nu te vor găsi decât în mine. Fiindcă te-am băut eu... Te-am băut până la fund... Iubit-o, cum te simţi în mine?

Trenul vietii

... Stau uneori si ma gandesc, cate ocazii si momente interesante
ne ofera viata, momente pe care e destul sa intinzi mina si sa le prinzi...Noi
insa ce facem, in tentatia de a ne simti filosofi chibzuiti, si de a nu arata
intr-un mod nerespectuos si banuitor in fata celor ce ne inconjoara, alegem,
alegem pina ce ne trezim ca nu mai avem ce culege, pina ce cadem obositi de
atita alergat in urma trenului ( ce-l credeam asteptind, doar pe noi ), ca doar
odata cazuti,sa ne dam seama, cu un regret amarnic, ca el a plecat, a plecat
definitiv, ca am ratat ocazia, ce ni s-a dat. Si atunci nu mai vrem sa ne
ridicam, intrebandu-ne: la ce bun?-Sa-l mai vad odata cum pleaca? Ne dam
batuti... Doar putini, continua sa spere. Sa spere ca intr-o buna zi, acel
tren se va intoarce, mai bine zis, va trece din nou, si uite atunci, ATUNCI, ei
se vor urca neaparat in el. Interesant e, ca nici unul nu stie punctul
destinatiei adevarate, nici nu-si imagineaza, merita efortul sau nu? Nu ne
intereseaza, important e sa urcam,ca pe urma se va vedea! Si sa vezi cat de
interesant e mai departe. Odata urcati, uitam imediat lectia ce ni s-a dat
precedent, si iarasi incepem sa ratam: ratam opririle, trecem una, trecem alta,
ca abea la a treia sa ne intrebam: nu cumva trebuia sa cobor la prima? Si iar
incepem sa alegem, sa alegem, pina ce observam ca nu mai sunt nici opriri, si
de nevoe, coborim la ultima: sfirsitul vietii... Si acum rezume-ul: haideti, deci, sa alegem statia justa,sa coborim acolo unde se
contopesc inimile, unde se impletesc visurile, unde tot ce ne inconjoara,
exista doar pentru doi... Ion.

...a mai trecut un moment...

...a mai trecut un moment...

Opera, dusa la bun sfarsit.

Opera, dusa la bun sfarsit.

Tot ce-i frumos, e al meu.

Tot ce-i frumos, e al meu.

...de ce nu m-as legana, daca trece vremea mea....

...de ce nu m-as legana, daca trece vremea mea....

joi, 27 iunie 2013

Dialog platonian

-Deci ,sa-nteleg , ca pietate ai de mine?.. Ca nu-ti mai sunt indiferent?.. ......Cum as putea, putere creatoare?..Dar poate inimile noastre, vor sa renasca iar, ca florile la soare?... Desigur!.. De ce poate?...Magnific: sa renasca...sub soare..Ca o floare... Al meu si-al tau..un singur suflet. Plesneasca dar,bobocul! Sa infloreasca ,floarea!... A, era un simplu vis....Si eu, ce incepusem....sa renasc.. Opritu-m-am , la jumata-de strada... .....In toate, Doamne, as vrea s-ajung.. la ultimu-nteles.. Esenta drumului cel lung, si-un suflet de ales.... Esti aisberg!.. Esti un munte de zapada!!!! Ba nu! Un fulger, o sageata.. Pai ,iata-mi spiritul, pe iarba l-am aruncat in fata-ti....Decizia-i a ta: Il lesi in colb sa zaca... sau il ridici......Si-l colorezi din nou.. Zi: da! Sau nu!...sau..zi ceva...Omoara-ma pe veci....Sau da-mi eternitate. ....... Ai vrea amor? licoare otravita, ai vrea sa bei din cupe aurite? O, nu!.. Desigur ,nu!. Amorul ,e doar culmea, apogeul...iubirei sufletesti. C-abea apoi, pe urma...sa-ncerci sa le-mpletesti. Intr-un amor trupesc...Ce vine ca final... Pentru-a umplea, cu-al sau pocal.. Fiorul dornic...si carnal.. Ce vine ca un ultim val.. Al noualea.. ..... Si-n epilog: Arunci in flacara iubirii totul, tot ceea ce esti, ce ai fost, tot ceia ce vei fi....Apoi, dureri si biruinti trecute, trofeele amintirii, tot miezul mintii, ambitii fara margini....abea atunci simti dogoarea ei. Ea cere mult...Ea cere totul...Rezerve nu sunt acceptate....E egoista...Nu o poti imparte...Sau o alegi, sau stai in agonie...Nu esti nici mort, dar nici suflare vie...Prefera sa te-neci in ea...In eu si tu.. e Dragostea.. ...... Dar stii, ca fiecare dragoste moarta ne scrie o cuta pe obraz....Asa se tese clipa de clipa reteaua batrinetii. Ma gindesc ca privita cu o lupa enorma masca noastra ar lua aspectul unui cimp pe care stau alaturi insiruite cadavre linga cadavre. De unde-atita haos, durere si amar?....Tristete, deprimare, in sufletru-mi hoinar... Ce-ar vrea sa acosteze, dar rupta-i e ancora...Si-ar vrea in slavi sa zboare, s-atinga Aurora...Dar teama i-i ca-n zborul, v-a fi arsa de soare....Si asta ,rau o doare....Se pare ca renaste...Se-nalta...si iar moare....De ce, cand te ascult, simt inima-mi cum doare?. Doar n-am s-ajung pe culme...Se poate foarte bine...Dar vreau sa urc atit cit am sa pot prin mine. ........Pot eu sa-ti fiu ,de vre-un folos?.....Sau ...sunt doar de prisos?. De-ncurc cumva, tu spune-mi ...si dispar...Ca-n calea-ti sa nu mai apar... ......Si ai avea acest tupeu spre a scapa catre vazduhul lin? Lasindu-ma sa indur singur nevoi si chin? Tu esti a mea!...Si data-mi esti de Zeus! Cum as putea, sa ma impotrivesc..? Cand simt...ca un nebun....ca te ...iubesc..
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)