Dialog platonian

-Deci ,sa-nteleg , ca pietate ai de mine?.. Ca nu-ti mai sunt indiferent?.. ......Cum as putea, putere creatoare?..Dar poate inimile noastre, vor sa renasca iar, ca florile la soare?... Desigur!.. De ce poate?...Magnific: sa renasca...sub soare..Ca o floare... Al meu si-al tau..un singur suflet. Plesneasca dar,bobocul! Sa infloreasca ,floarea!... A, era un simplu vis....Si eu, ce incepusem....sa renasc.. Opritu-m-am , la jumata-de strada... .....In toate, Doamne, as vrea s-ajung.. la ultimu-nteles.. Esenta drumului cel lung, si-un suflet de ales.... Esti aisberg!.. Esti un munte de zapada!!!! Ba nu! Un fulger, o sageata.. Pai ,iata-mi spiritul, pe iarba l-am aruncat in fata-ti....Decizia-i a ta: Il lesi in colb sa zaca... sau il ridici......Si-l colorezi din nou.. Zi: da! Sau nu!...sau..zi ceva...Omoara-ma pe veci....Sau da-mi eternitate. ....... Ai vrea amor? licoare otravita, ai vrea sa bei din cupe aurite? O, nu!.. Desigur ,nu!. Amorul ,e doar culmea, apogeul...iubirei sufletesti. C-abea apoi, pe urma...sa-ncerci sa le-mpletesti. Intr-un amor trupesc...Ce vine ca final... Pentru-a umplea, cu-al sau pocal.. Fiorul dornic...si carnal.. Ce vine ca un ultim val.. Al noualea.. ..... Si-n epilog: Arunci in flacara iubirii totul, tot ceea ce esti, ce ai fost, tot ceia ce vei fi....Apoi, dureri si biruinti trecute, trofeele amintirii, tot miezul mintii, ambitii fara margini....abea atunci simti dogoarea ei. Ea cere mult...Ea cere totul...Rezerve nu sunt acceptate....E egoista...Nu o poti imparte...Sau o alegi, sau stai in agonie...Nu esti nici mort, dar nici suflare vie...Prefera sa te-neci in ea...In eu si tu.. e Dragostea.. ...... Dar stii, ca fiecare dragoste moarta ne scrie o cuta pe obraz....Asa se tese clipa de clipa reteaua batrinetii. Ma gindesc ca privita cu o lupa enorma masca noastra ar lua aspectul unui cimp pe care stau alaturi insiruite cadavre linga cadavre. De unde-atita haos, durere si amar?....Tristete, deprimare, in sufletru-mi hoinar... Ce-ar vrea sa acosteze, dar rupta-i e ancora...Si-ar vrea in slavi sa zboare, s-atinga Aurora...Dar teama i-i ca-n zborul, v-a fi arsa de soare....Si asta ,rau o doare....Se pare ca renaste...Se-nalta...si iar moare....De ce, cand te ascult, simt inima-mi cum doare?. Doar n-am s-ajung pe culme...Se poate foarte bine...Dar vreau sa urc atit cit am sa pot prin mine. ........Pot eu sa-ti fiu ,de vre-un folos?.....Sau ...sunt doar de prisos?. De-ncurc cumva, tu spune-mi ...si dispar...Ca-n calea-ti sa nu mai apar... ......Si ai avea acest tupeu spre a scapa catre vazduhul lin? Lasindu-ma sa indur singur nevoi si chin? Tu esti a mea!...Si data-mi esti de Zeus! Cum as putea, sa ma impotrivesc..? Cand simt...ca un nebun....ca te ...iubesc..

Faclie neagra-n intuneric alb

De ce mi-ai aparut in cale? Caci ,ca un muc de luminare, Ma sting ,fara scanteia ta?. Copila mea, durerea mea. De ce in visuri ,ma dezmierzi, Fara vre-o teama sa ma pierzi, Ma-nvii, ca iar sa ma omori.. Si ud sa ma trezesc in zori?.. De ce cu corpu-ti mladios, Aduni tot ceia ce-i frumos, Lasindu-ma la greu popas, fara simtire fara glas?.. Iubirea mea ,unde-ai ramas? ..De ce in noapte, stralucind, un astru-ncepi sa cazi, Ca in caderea ta imensa, si sufletu-mi sa arzi?.. Lasind-ul praf si scrum.. Calcat de talpile, in drum.. Ale titanilor grabiti, ce trec si se petrec...

Vreau salcia sa planga peste mine....

Atat de mult , vorbit-am de pamaint, si-acuma vrei sa ne-aruncam in vant... Sa ne ascundem sufletele goale, in bratele oriunuia din noi.. Ca mai apoi, sa ne-nvelim cu nuferi infloriti... Narcisi, in trandafiri si iasomie... Ca maciesu-nbratisand pe paducel... Am fost cu Tine, tu ai fost cu El.. Am fost in Tine, tu si-acuma esti in El.... Banal...Dar ce feeric.. Misterios, in totul ce-i frumos...si plin de nonsens... ...ziceai, in iarba mladioasa, ca ai dori sa stai... Sa simti cum netezeste corpul nud.. Sarutul meu ghidus pe corpu-ti ud... sa dantue frenetic si nebun... pe sanii tai... pe burta...si mai jos... saruturi, doar saruturi, iar saruturi.... pe buze sa ne cada mii de fluturi... ...printre saruturi.. Misterios, in totul ce-i frumos...si plin de nonsens... ...Ziceai , c-ai vrea spre cer sa ne-avantam. si-acolo , printre stele si luceferi, sa hoinarim, tinandu-ne de mani.. ..doar noi in doi,lipsiti de grija si nevoi, doar noi in doi...nici imbracati, nici goi... In ciuda sa le facem zeilor, ce vor privi la dansul corpurilor noastre in convulsii... ...la dansul corpurilor ce se impletesc, atat de tandru , gingas si firesc... ...si nedumnezeesc.... Sa radem, sa strigam...si limbile sa i le aratam....dumnezeescului.... Misterios, in totul ce-i frumos...si plin de nonsens... ...Opreste-te Caline! Ca ai luat-o razna! banal, absurd, grotesc.....le calca, iar apoi cersesc.. sa se imbete in atingerea catifelata, a bordurilor rubinii, de trandafir.... ca sa-l transforme in final, intr-o licoare otravita..in venin.... turnat in auritul lor potir.... umani ce trec.... Frumos, dar plin de nonsens.... Cer scuze, adormit-am...

Cad frunzele

Vreau s-arat cuiva, durerea-n piept ce-mi zace. Poate ca de ea , voi fi cumva lasat. Tot ce mi-a placut candva, azi nu-mi mai place. Unde e lumea cea de altadat?. Lumea, ce o iubeam si o credeam frumoasa. Oameni, ce imi pareau ,ca niste flori. Totul a disparut acum, in fum si ceata. Viata, fara culori. Vreau sa-ntreb pe cel ce stie a-mi raspunde, Vreau sa ma ajute sa-nteleg: Unde a disparut caldura lumi, unde? Cine, m-ar ajuta s-o regasesc? Strig in bezna noptii, strig cu disperare: Doamne, priveste lumea, ce-i cu ea? Tata, de ce atitea suflete murdare? Cine le va spala? Vreau sa-ntreb copilul ,ce imi da manuta, Cum s-ajung si eu in lumea sa? Sa ascult cum canta scumpa mea maicuta, Cantece de nani-na. vreau sa merg din nou in codrul verde, care Cu fragi dulci ma desfata. Sa alerg descult prin colbul ulicioarei. Cu copii din mahala. Cad frunzele pe crestetele noastre inalbite. Cad frunzele pe ranile ce dor. Cad umbrele pe inimile noastre impietrite. Cad umbrele pe suflete, ce mor....

Intalnire tarzie

Te-am intalnit atunci, cand nu te cautam. Si-n pilde inceput-am sa vorbesc Cu-n ochi spre oaspeti, altul catre geam Pe tine, ma temeam sa te privesc. In parul blond, ovalul fetii ,tandru inramat Si ochii mari , adinci patrunzatori Simteam cum ma topesc, cum ma strabat, Din crestet , pana-n talpi, fierbinti fiori. M-am intrebat atunci: de e posibil,oare Printre culorile,demult ce le-am uitat, S-apara ceva nou, nemaivazut,o floare Deosebit de dulce,chip inmirezmat Iar in momentul cand coralul de pe buze Fu strabatut de primul tau cuvant Ca apa cristalina, a miilor havuze Lasandu-ma un balc, pe bietul meu pamaint, Am inteles ca viata-mi, mai capatase-un sens Ca nu mai sunt de unul, in marele-univers Ca-n marele nimic, si-n micul meu imens Aprinsu-s-a o stea...si-a aparut un vers.

Repros printre iluzii

...In fiecare zi ma doare,tot mai mult si mai mult gandul la tine.... In sfarsit azi ai binevoit a-mi scri... Unde ai fost pana acum? ...Realizez ca in ceia ce simt pentru tine e mult mai multa durere decat credeam c-ar putea fi.... Trebue sa ma opresc...Sa fac ceva....Sunt prea fierbinte. Gandul la tine ma arde . Ce doare .... Si in deosebi atunci cand tu nu esti.... Inteleg, esti ocupata... de fapt si eu sunt, dar...N-o sa-ti mai scriu... Poate asa ma vei uita.... Poate... ...De ce ma amagesc? Iluzii, iluzii... Incerc sa ma mangai cu cuvintele ce-mi scrii, citindu-le si recitindu-le... Pana unde va merge dragostea ta?.... Cat de repede se va epuiza?..... Cat o sa-mi mai scrii?... ...O sa-l rog pe Eu-mi sa-ti ia locul... El cel putin ma asculta ....si-mi raspunde.... Nu-i asa ca-i dureros , cand scrii si nu primesti un raspuns... Mi-ai spus-o de atatea ori... De ce atunci ma tii in suspans?... Poate pentru ca ti-am spus, ca-mi place chinul?... Da, dar asta e de un alt gen....nu reusesc sa ma obisnuesc cu el... ....Da, te iubesc! Si? Imi place dragostea platonica , dar nu pina-ntr-atit, ca sa nu mai stiu ce-i cu mine....Mai vreau sa si te ating....sa te simt in bratele mele...Sa te sarut...sa ma netezesti privindu-ma cu patima....Vreau...vreau....O dragoste se alimenteaza si cu fleacuri din astea....cat n-ar parea de straniu... Nu-ti reprosez. Vorbesc cu Eu-l meu.....

Ma cheama, sa te pot chema

Tu unde?.. Mai ai un-te ascunde?.. Copila mea cu buze dulci si blonde plete... Raspunzi...pe indelete... De fapt, e si tacerea un raspuns.... De ea de multe ori am fost strapuns.... Tacere mizerabila, laconica.....si-atat de explicita uneori.. De ce dar azi te vad razand de-ai mei fiori... Tacere blestemata!.. Te rog , ma iarta.... Doar uneori, sunt eu , cel ce te chem... Atunci cand simt cuvintele cum gem.... DE teama sa nu spuna vre-o prostie... Suspin , si-ncep sa fac filosofie... Sau poate-un monolog.. Ce fine-si vrea-ntrun drastic epilog... Cu mana-ntinsa stand , ca un milog... Incerc cu gandu-mi sa vorbesc.. De-o viata-l tot intreb, de TE IUBESC?... Iar el, neghiobul, catre suflet ma indreapta.... Si-ncep urcusul, treapta dupa treapta... E grea escaladarea, dar tentanta.. Stiind ce ma asteapta pe-acea panta... Printre stelute, note si culori.... Inconjurat de splendidele flori... In leagan radios de curcubeu... Sunt asteptat de Sufletelul meu!... ....Trezeste-te , Caline!!!!!!! ...Copila mea cu buze dulci si blonde plete... Raspunzi chiar prea pe indelete......

Nasterea Eternitatii

Iubito...E ziua ta... Ce as putea sa-ti daruesc?.....Nu stiu...De la distanta ce ma aflu..... Ce as putea sa-ti daruesc?....In afara de cuvinte....Poate un gand...Un gand inramat de un nimb nostalgic si melancolic, ce te chiama....Te chiama intr-un zbucim necontenit...Intr-o vaga speranta, ca va fi auzit... Nu, mai bine-ti trimit o raza de luna, insotita de stelute, pe care ai putea luneca, din departari, spre mine...Sau poate o picatura de roua, ce straluceste fermecator, sub o calda si tremurinda.raza a soarelui matinal.....Ori poate aceias picatura cristalina de roua, doar ca pe petala de rubin, a unui trandafir catifelat.... Ca mai apoi sa se aseze, plapand, pe buzele-ti senzuale de coral... Iar in acel strop, sa fiu eu, sau mai bine zis, inima mea, imbatata de aroma ta.... Iubito....E ziua ta... Ce as putea sa-ti daruesc?..

De-ai sti...

De-ai sti iubit-o ,cat de mult,
Astept eu clipa intilnirii.
Suspinul inimii ascult,
Si plansul patimii, iubirii.
Refren, ce pieptu-mi da in flacari
Facindu-ma sa fiu nebun
As vrea sa fiu mereu alaturi,
Ca te iubesc, mereu sa-ti spun.
Da!Te iubesc si fara tine,
Pamintu-i gol, e pustiit,
Cenusa,foc si scrum, ruine
Le-as da, sa-l vad iar inflorit.
De ce acuma sunt departe?
De ce nu suntem impreuna?
Ah! ce distanta ne desparte.
Imi urla inima, nebuna.
Intr-o clipita, de-as putea
As fi acuma langa tine.
Copila mea, ce mult as vrea.
Zadarnic, clipa nu mai vine.
Asteapta-ma,in zori de zi.
Cand iarba roua isi aduna.
Nimic nu ne va desparti,
Vom fi ca stelele sub luna.

Ce ai gasit in mine?

Nu stiu ce ai gasit in mine
Nici eu in tine, ce-am gasit,
Cand esti alaturi ,ma simt bine,
Cand esti departe-s pustiit.
Stau uneori si ma gandesc
La anii,care au trecut
Cum am putut sa te-ntilnesc
Din toate cate le-am avut?
Din toate-acele mari iubiri
Ce le credeam fara sfarsit
Din bucurii, dezamagiri
Anume tu ai izbutit.
Cu chipul tau, cu vorba ta
Cu un suras, sau un cuvant
Facut-ai praf din viata mea
Pe toate le-ai pus la pamint
Sa zic ,c-asa mi-a fost sortit
Sau ca a fost un semn de sus.
Satan in cale mi-a esit,
Sau Dumnezeu mi te-a adus?
Nu stiu si nici nu vreau a sti
Un singur lucru doar conteaza-
M-am invatat a te iubi,
Si-i tot ce ma intereseaza..
Si iarasi intrebarea-mi vine:
Ce oare-n tine am gasit?
Copile, ce-ai facut cu mine?
De sunt atit de-ndragostit.

La padure

IONEL

Album

Finul cel umil către naşul său cel prea iubit!

Naşule, năşuţule,

Ce mai faci, drăguţule?

Că de cînd nu ne-am văzut,

Multă vreme a trecut.

Şi de cînd m-am depărtat,

Dor mai mare n-am aflat.

Dor de sat, dor de toloacă,

Unde alergam la joacă!

Dor de codru, de izvoare,

De tril de privighetoare!

De cărări, de holm mi-i dor,

De nucarii din ponor!

De băboii din pîrău

Şi de nănăşelul meu!

Că nănaş mai mîndru nu-i

Pe coarja pămîntului!

Ah! ce drag îmi e cînd stăm

Amîndoi şi depănam

Vorbe pline, vorbe vechi

Ce plac bietelor urechi!

Amintiri ce mişcă-n noi

Pofte de-aventuri de soi!

Pe la iazuri de-a ne duce

Cu băieţii fraţi de cruce!

Langă tine, naşul meu,

Uit amarul cînd mi-i greu.

Că tu ştii ce-mi place mie,

Cum ştiu eu ce ţi-i drag ţie!

Doamne, cum de te-ai gîndit,

Că bine-ai mai nimerit:

Un năşel ca din poveşti

Pentru-un fin cum rar găseşti!

Ruslan Vascan,

12 iulie, 2009,

Chişinău